
Guvernul României a decis, în ședința din 9 aprilie, alocarea a 56 de milioane de euro pentru preluarea participației BERD în Portul Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova, scrie Antena 3 CNN.
Executivul de la București a aprobat o hotărâre privind utilizarea fondului de rezervă bugetară pentru anul 2026, în vederea suplimentării bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Astfel, suma de 281,626 milioane de lei românești va fi direcționată pentru majorarea capitalului social al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” Constanța.
Această măsură are ca scop finanțarea achiziției integrale a companiei Danube Logistics SRL, operatorul Portului Giurgiulești. România și-a exprimat anterior intenția de a cumpăra acțiunile deținute de BERD, demers aprobat atât la nivel guvernamental, cât și corporativ.
Autoritățile au subliniat că planul vizează investiții pe termen lung pentru creșterea capacității portuare și consolidarea rolului strategic al Portului Constanța în regiunea Mării Negre.
În același timp, preluarea portului ar putea oferi operatorilor din România și Republica Moldova noi oportunități logistice, inclusiv în contextul viitoarei reconstrucții a Ucrainei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Portul Giurgiulești, cumpărat de România: investiție de 56 milioane euro aprobată de Guvern apare prima dată în Realitatea.md.