VIDEO Ivanov, deputat PN, propune returnarea accizelor la carburanții consumați în agricultură: „Agricultorii noștri să fie în același pas cu cei din statele europene”

Deputații Partidului Nostru au înregistrat o inițiativă legislativă care prevede returnarea accizelor la carburanți pentru agricultori. Anunțul a fost făcut de Serghei Ivanov, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industria alimentară.

Potrivit acestuia, proiectul urmărește introducerea la nivel de lege a unui mecanism prin care fermierii să beneficieze de restituirea accizelor, măsură menită să reducă povara financiară asupra sectorului agricol.

PAS a respins inițiativa PSRM privind sprijinul de urgență pentru agricultură

„Este un mesaj foarte important pentru societate, dar mai ales pentru agricultori. Astăzi am depus un proiect de modificare a legii, care presupune introducerea returnării accizelor pentru agricultori. Pașii au fost făcuți din partea noastră, din legislativ”, a declarat Serghei Ivanov.

Acesta a subliniat că adoptarea proiectului depinde de voința politică a majorității parlamentare, exprimându-și speranța că inițiativa va fi susținută.

„Este foarte important să existe voință politică pentru ca această lege să intre în vigoare, iar agricultorii noștri să fie în același pas cu cei din statele europene, unde acciza nu se plătește. Această facilitate va aduce beneficii și va crește competitivitatea agricultorilor, diminuând impactul negativ al costurilor suplimentare”, a mai spus Serghei Ivanov.

Inițiativa urmează să fie examinată în comisiile de specialitate și ulterior supusă votului în plenul Parlamentului.