Accident violent cu ATV în Gorj. Două persoane rănite, una în stare critică

Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, „vehiculul a fost scăpat de sub control, a părăsit carosabilul și s-a izbit violent de un copac”, iar impactul a fost unul deosebit de puternic.

În urma coliziunii, persoanele aflate pe ATV-ul implicat au suferit traumatisme. Forța impactului a fost suficient de mare încât să provoace răni serioase, în special conducătorului vehiculului.

Victimă în stare critică

„Impactul a fost puternic, iar ambele persoane au suferit traumatisme”, au precizat salvamontiștii, confirmând gravitatea accidentului.

Cea mai afectată este persoana care conducea ATV-ul. „Aceasta a prezentat multiple leziuni și episoade de pierdere a stării de conștiență, situația fiind una critică”, au transmis salvatorii.

Intervenție contracronometru

La fața locului au intervenit de urgență salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj, aflați în tura operativă din baza Salvamont Rânca.

„Echipele de intervenție au acționat prompt pentru stabilizarea victimelor, acordând primul ajutor medical necesar”, intervenția fiind una contracronometru, având în vedere starea uneia dintre victime.

Fără elicopter

Neavând la dispoziție un elicopter pentru preluarea rapidă a răniților din zona montană, salvatorii au fost nevoiți să gestioneze situația în condiții dificile.

„În lipsa unui elicopter disponibil pentru preluare rapidă, răniții au fost predați echipajului de ambulanță sosit la locul intervenției, pentru transportul de urgență către spital”, au transmis reprezentanții Salvamont România.

Avertisment Salvamont

Salvamontiștii atrag atenția asupra pericolelor pe care le implică utilizarea ATV-urilor, mai ales de către persoane fără experiență și în zone dificile.

„Aceste vehicule sunt extrem de puternice și pot deveni rapid periculoase. Utilizarea lor necesită abilități specifice și experiență, iar pierderea controlului poate duce, în doar câteva secunde, la accidente cu urmări grave sau chiar fatale”.

Publicat
Din categoria Politic