Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost redeschisă după 40 de zile de restricții, permițând credincioșilor să participe la slujbele de Paște și la ceremonia Focului Haric. Decizia de reluare a accesului a fost luată de autoritățile israeliene, în urma actualizării măsurilor de securitate pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.
Au fost redeschise și alte locuri sfinte importante, precum Zidul Plângerii și Muntele Templului, care devin din nou accesibile pentru vizite și rugăciune, în condiții de securitate sporită. Pentru siguranța pelerinilor, poliția israeliană a mobilizat sute de agenți și voluntari în Orașul Vechi și pe principalele artere de acces.
Autoritățile au anunțat că măsurile au scopul de a permite exercitarea libertății de cult în condiții de siguranță și au făcut apel la respectarea indicațiilor forțelor de ordine. Detaliile privind desfășurarea slujbei Învierii și ceremonia Focului Haric urmează să fie stabilite după o reuniune între reprezentanții Patriarhiei Ierusalimului și autoritățile locale.