Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din județul Sălaj. A fost emis mesaj Ro-Alert

Potrivit ISU Sălaj, pompierii intervin la un incendiu izbucnit la o hală, în localitatea Șeredeiu.

Incendiul se manifestă generalizat la o hală a unui operator economic, pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați.

La fața locului au fost alocate 10 autospeciale de intervenție, un echipaj medical de prim ajutor, precum și o autospecială de stingere din cadrul SVSU Crasna.

Nu au fost surprinse persoane în interior, iar până în acest moment nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

ISU Sălaj a emis un mesaj RO-Alert prin care populația este avertizată despre producerea unui incendiu major, cu degajări mari de fum.

Publicat
Din categoria Politic