Mesele copioase de Paști vin cu pericole: cum le evităm? Recomandările Agenției Naționale pentru Sănătate Publică

În perioada sărbătorilor pascale, cetățenii sunt îndemnați să evite abuzul alimentar, din motiv că pot avea consecințe neplăcute, precum acutizarea bolilor cronice. Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) atrage atenția că mesele copioase, bogate în grăsimi și zahăr, asociate cu consumul de alcool, pot provoca dezechilibre digestive și metabolice. Riscurile sunt mai mari în cazul persoanelor care suferă de afecțiuni precum diabetul, hipertensiunea arterială sau bolile gastrointestinale.

Specialiștii recomandă planificarea din timp a meselor festive și evitarea risipei alimentare prin cumpărături făcute în mod responsabil, pe baza unei liste clare. Totodată, este indicat să fie preparate cantități moderate de mâncare, pentru a asigura consumul de produse proaspete.

Persoanele care au ținut Postul Mare sunt sfătuite să reintroducă treptat alimentele de origine animală, începând cu lactatele, ouăle și carnea slabă, pentru a evita suprasolicitarea sistemului digestiv. În cazul celor care nu au ținut post, medicii subliniază că moderația rămâne esențială, iar mesele trebuie să fie echilibrate și variate.

De asemenea, ANSP recomandă limitarea consumului de alcool, subliniind că nu există o cantitate sigură pentru sănătate. Consumul excesiv, mai ales în combinație cu alimente grase, poate afecta ficatul, sistemul digestiv și tensiunea arterială.

Pentru menținerea unei stări bune de sănătate, cetățenii sunt încurajați să se hidrateze corespunzător și să includă activitatea fizică în rutina zilnică, chiar și sub forma unor plimbări ușoare după masă.

În același timp, autoritățile atenționează asupra riscului crescut de boli diareice acute în această perioadă. Respectarea regulilor de igienă alimentară, precum spălarea mâinilor, prepararea termică corectă a produselor și păstrarea acestora la temperaturi adecvate, este esențială pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

Reprezentanții ANSP îndeamnă populația să petreacă sărbătorile în mod responsabil, punând accent pe echilibru, siguranță alimentară și grijă față de sănătate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Mesele copioase de Paști vin cu pericole: cum le evităm? Recomandările Agenției Naționale pentru Sănătate Publică apare prima dată în Realitatea.md.