Conceptul reformei administrației publice locale, făcut public pe 8 aprilie de Guvern, prevede inclusiv reducerea numărului de raioane de la 32 la 10. Autoritățile evită să spună ce raioane vor fi comasate și care sunt cele zece care vor rămâne, precizând doar că reducerea unităților administrativ-teritoriale de nivelul doi reprezintă, la fel ca și amalgamarea primăriilor, o soluție pentru eficientizarea serviciilor publice și atragerea fondurilor europene. Președinții de raioane recunosc necesitatea schimbărilor, dar au rezerve legate de modul în care va fi implementată reforma.