Iranul încă mai deține mii de rachete balistice, conform serviciilor de informații americane

Iranul încă mai deține mii de rachete balistice în arsenalul său, pe care le-ar putea folosi prin scoaterea lansatoarelor din depozitele subterane, potrivit unor oficiali americani familiarizați cu evaluările serviciilor de informații americane. Aceste evaluări apar într-un moment în care Statele Unite depun eforturi pentru a consolida un armistițiu care ar deschide complet Strâmtoarea Ormuz și ar izola Iranul, trupele americane și statele din regiune de noi atacuri, relatează The Wall Street Journal, citat de Digi24.RO.