
Administrația președintelui american Donald Trump a prezentat planurile pentru construirea unui arc de triumf la Washington, un proiect ambițios care ar urma să devină cel mai mare de acest fel din lume. Anunțul a fost făcut chiar de liderul de la Casa Albă, care a transmis că inițiativa a fost deja înaintată către Comisia pentru Arte Frumoase din SUA.
„Sunt încântat să anunț că ASTĂZI administrația mea a înaintat oficial prezentarea și planurile către foarte respectata Comisie pentru Arte Frumoase pentru ceea ce va fi CEL MAI BUN și MAI FRUMOS arc de triumf din lume”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.
Proiectul prevede construcția unui arc de aproximativ 76 de metri înălțime, care ar depăși toate structurile similare existente. Monumentul ar urma să fie decorat cu trei statui aurii și inscripții simbolice, precum „One nation under God” („O națiune sub Dumnezeu”) și „Liberty and justice for all” („Libertate și dreptate pentru toți”).
„Va fi o completare minunată a regiunii Washington de care toți americanii se vor putea bucura timp de multe decenii!”, a mai declarat președintele american.
Potrivit planului, arhitectura arcului este inspirată de celebrul Arcul de Triumf din Paris.

Acest proiect face parte dintr-o serie mai largă de planuri susținute de Donald Trump sau de apropiații săi, menite să-i consolideze amprenta asupra peisajului urban american. Printre acestea se numără construcția unei săli de bal de mari dimensiuni la Casa Albă, destinată recepțiilor oficiale, dar și redenumirea unei săli de spectacole în „Trump Kennedy Center”.
De asemenea, președintele american a obținut aprobarea pentru emiterea unei monede comemorative de aur cu efigia sa.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Trump a dezvăluit cum va arăta arcul de triumf cu trei statui de aur, de la Washington: „Va fi cel mai frumos din lume” apare prima dată în Realitatea.md.