Într-o postare pe platforma X, Zelenski a salutat „victoria categorică” a liderului opoziției din Ungaria.
„Felicitări lui Péter Magyar și partidului TISZA pentru victoria lor categorică. Este important atunci când prevalează o abordare constructivă. Ucraina a urmărit întotdeauna să aibă relații bune de vecinătate cu toate statele din Europa și suntem pregătiți să dezvoltăm cooperarea cu Ungaria”, a scris Volodimir Zelenski.
Volodimir Zelenski a adăugat că Europa și fiecare stat european trebuie să devină mai puternice, „iar milioane de europeni își doresc cooperare și stabilitate”.
„Suntem pregătiți pentru întâlniri și pentru o muncă comună, constructivă, în beneficiul ambelor națiuni, precum și al păcii, securității și stabilității în Europa”, a mai spus președintele ucrainean.
Mesajul lui Zelenski vine în contextul în care relațiile dintre Kiev și guvernul condus de Viktor Orbán au fost tensionate în ultimii ani, în special pe teme legate de sprijinul pentru Ucraina.