„Familia Lucescu adresează profunde mulțumiri tuturor instituțiilor publice și private, precum și tuturor profesioniștilor care au contribuit cu înaltă responsabilitate, rigoare și respect la organizarea și desfășurarea ceremoniei funerare dedicate iubitului nostru Mircea Lucescu. Fără sprijinul lor, nu i-am fi putut cinsti memoria așa cum se cuvine. Toate aceste dovezi de solidaritate au reprezentat un sprijin esențial pentru familie și o expresie autentică a respectului față de tot ceea ce a însemnat el ca om și ca profesionist”, a transmis familia luni, printr-un comunicat de presă transmis Mediafax prin intermediul organizatorului funeraliilor, Andrei Cristea, președinte al Asociației Serviciilor Funerare și administrator al companiei de servicii Beligi, care a organizat și funeraliile fostului șef de stat Ion Iliescu.
Mircea Lucescu, unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc și unul dintre tehnicienii cu cea mai lungă și diversă carieră din Europa, care s-a stins din viață marți seara, iar înmormântarea a avut loc vineri, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu.
„Nu am fost singuri nicio clipă”
„Noi – Elena Lucescu, Răzvan Lucescu și întreaga familie – ne exprimăm întreaga apreciere pentru modul exemplar în care toate aceste instituții și echipe au colaborat, contribuind la desfășurarea unei ceremonii demne, în acord cu personalitatea și parcursul excepțional al dragului nostru Mircea Lucescu. În toată această perioadă, am simțit ceva ce nu credeam posibil în mijlocul unei asemenea dureri: că nu suntem singuri. Într-adevăr, nu am fost singuri nicio clipă. De când am aflat primele vești despre starea lui de sănătate și până după înmormântare, s-a revărsat spre noi un val de căldură sufletească: mesaje, gânduri și gesturi care ne-au ținut în picioare. Îl vom purta mereu în inimile noastre. Știm că îl veți purta și voi”, a transmis, cu profundă recunoștință, familia Lucescu.
Familia a dorit să aducă mulțumiri în mod deosebit Bisericii Ortodoxe Române și întâi-stătătorilor ei, Bisericii „Sfântul Elefterie”, precum și preoților și Corului „Tronos”, care au oficiat și au dat profunzime slujbei de înmormântare, dar și Guvernului României, prin instituțiile sale. La Arena Națională, unde sicriul cu trupul neînsuflețit al antrenorului a fost depus încă de miercuri, a venit joi și premierul Ilie Bolojan. În plus, autoritățile au decis că noul stadion al echipei Dinamo se va numi Mircea Lucescu.
Membrii supraviețuitori ai familiei Lucescu mulțumesc și Federației Române de Fotbal, care, prin președintele ei, Răzvan Burleanu, și membrii acesteia, le-a fost alături pe întreaga durată a funeraliilor, prin implicarea constantă și sprijinul acordat în găzduirea ceremoniilor naționale.
Ei au mulțumit și Cancelariei Onorurilor, pentru întregul sprijin acordat în organizarea onorurilor dedicate lui Mircea Lucescu, precum și Regimentului de Gardă și Protocol din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Comenduirii Garnizoanei București.
Mulțumiri au fost transmise și Poliției Române, precum și structurilor din subordinea acesteia, în mod special Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Brigăzii Rutiere București, pentru profesionalismul, promptitudinea și sprijinul esențial acordat în asigurarea bunei desfășurări a ceremoniei, Jandarmeriei Române, prin Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, pentru sprijinul acordat și implicarea în asigurarea ordinii și desfășurării în condiții optime a ceremoniei, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF), pentru sprijinul acordat și implicarea profesională în asigurarea asistenței medicale pe întreaga durată a ceremoniei.
Nu în ultimul rând, în mesaj este transmisă recunoștință la adresa Primăriei Municipiului București, prin Direcția Generală de Investiții, pentru punerea la dispoziție a Stadionului Arena Națională și a tuturor facilităților necesare pe perioada desfășurării evenimentului, personalului Secției de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, Administrației Cimitirului Bellu, firmelor de pază privată implicate în asigurarea securității și firmei Beligi Servicii Funerare, reprezentată de Andrei Cristea, pentru profesionalismul și dedicarea manifestate pe întreaga durată a organizării evenimentului.