
După zilele de sărbătoare, IGP a plasat un scurt comunicat de presă în care anunță despre identificarea și sancționarea unui șofer care s-a dat în spectacol pe principala arteră din Chișinău, chiar în sfânta zi de sărbătoare. La volanul unui BMW, cu care s-a forțat o depășire neregulamentară, s-a aflat un bărbat de 49 de ani, locuitor al capitalei.
Din fericire nimeni nu a avut de suferit și nimeni în acel moment nu se apropia pe contrasens, iar Prius-ul la limită nu a fost ajuns din spate, însă în alte circumstanțe un accident ar fi avut consecințe neplăcute.
Poliția spune că acțiunile șoferului au fost documentate, fiindu-i întocmit un proces-verbal pentru manifestarea unui comportament agresiv în trafic. Însă ce sancțiune i-a fost impusă concret nu se menționează.
Conform Codului Contravențional:
- Încălcarea de către conducătorul de vehicul a prevederilor Regulamentului circulației rutiere, săvârșită prin manifestarea de comportament agresiv, se sancţionează cu:
- amendă de la 30 la 40 de unităţi convenţionale (1500-2000 lei) cu aplicarea a 5 puncte de penalizare;
- sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 20 la 40 de ore;
- sau cu arest contravenţional pe un termen de la 3 la 15 zile;
- în toate cazurile cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.
- Acţiunile specificate mai sus, săvârșite de un grup de persoane ori săvârșite repetat în cursul aceluiaşi an calendaristic, de către o persoană sancţionată deja pentru această contravenţie sau care au generat riscul producerii unui accident de circulație, se sancţionează cu:
- amendă de la 40 la 60 de unităţi convenţionale (2000-3000 lei) cu aplicarea a 6 puncte de penalizare;
- sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore;
- sau cu arest contravenţional pe un termen de la 15 la 30 de zile;
- în toate cazurile cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la un an la 2 ani.
„Apreciem reacția promptă a cetățenilor care semnalează astfel de încălcări. Fiecare sesizare contribuie la menținerea unui trafic mai sigur pentru toți participanții.”
se declară într-un final în comunicat, fără niciun apel la condus responsabil
Articolul (video) Derapajele eșuate, precum cel nocturn din Chișinău din ziua de Paști, se pedepsesc în Moldova apare prima dată în Autoblog.md.
