VIDEO Fast-food la Casa Albă: campanie de promovare a lui Trump pentru legea privind eliminarea taxelor pe bacșișuri

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a regizat o scenă la Casa Albă pentru a promova o propunere de eliminare a taxelor pe bacșișuri, în acest sens comandând mâncare de la McDonald’s.

În videoclip a apărut Sharon Sommons, cunoscută drept „Bunica DoorDash”, care a livrat comanda de tip fast-food. Materialul video a fost înregistrat în exteriorul Biroului Oval și a făcut parte dintr-un eveniment organizat pentru promovarea inițiativei privind eliminarea impozitării bacșișurilor, transmite Euronews.

Donald Trump își dorește ca această propunere să fie integrată în proiectul său legislativ „One Big Beautiful Bill”.

În fața camerelor, șeful statului american a discutat cu livratoarea despre efectele măsurii.

„Ai primit 11.000 de dolari în plus, la care nu credeai că ai dreptul, pentru că impozitele tale erau așa de mari încât rambursarea a fost cea mai mare pe care ai primit-o vreodată”, i-a spus acesta.

Măsura propusă ar urma să permită lucrătorilor ale căror venituri includ bacșișuri să deducă aceste sume din baza impozabilă. Potrivit Internal Revenue Service (IRS), aceasta îi vizează pe angajați și lucrători independenți din domenii în care bacșișurile sunt frecvente, precum personalul restaurantelor, saloanele de coafură sau anumite categorii din economia colaborativă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/ssstwitter.com_1776161919837.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Articolul VIDEO Fast-food la Casa Albă: campanie de promovare a lui Trump pentru legea privind eliminarea taxelor pe bacșișuri apare prima dată în Realitatea.md.