
O scutire de la sancțiunile impuse Rusiei a fost stabilită de administrația Statelor Unite, care va permite stațiilor de benzinărie ale companiei Lukoil să își continue activitatea în afara Rusiei până la sfârșitul lunii octombrie 2026, citează European Pravda.
Potrivit informațiilor, această excepție se va aplica pentru aproximativ 2000 de benzinării din Europa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu, dar și din alte regiuni, inclusiv America, urmând să fie valabilă până la data de 29 octombrie.
Lukoil deține, de asemenea, aproximativ 200 de benzinării în statele americane New Jersey, Pennsylvania și New York. Compania este unul dintre principalii comercianți cu amănuntul de combustibil din Republica Moldova și Bulgaria. Totodată, aceasta operează aproximativ 600 de benzinării în Turcia și peste 300 în România.
În paralel, Departamentul Trezoreriei SUA a emis o licență care autorizează anumite operațiuni cu rafinăriile Lukoil din Bulgaria, inclusiv cu Lukoil Neftekhim Burgas JSC, cea mai mare rafinărie de petrol din Balcani.
Amintim că, în octombrie 2025, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a impus noi sancțiuni împotriva Rusiei, pentru prima dată în al doilea său mandat, acestea afectând puternic unele dintre cele mai mari companii petroliere, inclusiv Rosneft și Lukoil.
De asemenea, în luna martie s-a relatat că România a solicitat Statelor Unite să permită reluarea operațiunilor rafinăriei Petrotel, deținută de compania sancționată Lukoil.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Activitatea rafinăriilor Lukoil va fi permisă în mai multe regiuni, după o decizie a SUA apare prima dată în Realitatea.md.