Circulația va fi întreruptă temporar pe mai multe străzi din centrul Chișinăului. Care este motivul

Primăria Chișinău anunță că astăzi, între orele 09:45 și 13:00, traficul rutier va fi sistat temporar pe anumite străzi din centrul orașului. Măsura este luată în legătură cu desfășurarea funeraliilor Maestrului Gheorghe Urschi, iar transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente.

Restricțiile de trafic vor afecta următoarele artere:
– Strada A. Pușkin, pe tronsonul cuprins între strada București și strada V. Micle, între orele 09:45 și 10:00;
– De la ora 13:00, cortegiul funerar se va deplasa spre Cimitirul Central din Chișinău pe traseul: strada A. Pușkin, strada V. Micle, strada V. Alecsandri, strada A. Mateevici și pe contrasens până la Cimitirul Central.

Conducătorii auto sunt îndemnați să respecte indicațiile agenților de circulație și să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără a încălca Regulamentul circulației rutiere.