„Ce justificare există, în dreptul internațional și în principiile umanitare, pentru a viza civili, elite, copii și pentru a distruge obiective vitale precum școli și spitale?”, a transmis liderul iranian, citat de agenția oficială IRNA.
Declarațiile au fost făcute în timpul unei vizite la serviciul de ambulanță și intervenții de urgență din provincia Teheran, unde Masoud Pezeshkian a evaluat modul de intervenție și nivelul de pregătire.
Șeful Iranului a afirmat că nicio putere nu poate aduce națiunea iraniană „în genunchi”, invocând relația dintre populație, autorități și serviciile publice, care ar trebui „să păstreze același spirit”.
El a evidențiat rolul serviciilor de urgență, pe care le-a descris drept un pilon esențial al gestionării crizelor, în special în timpul războiului de 40 de zile dintre Statele Unite și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte.
Pezeshkian: Iranul nu caută război
Referindu-se la poziția oficială a Teheranului, Pezeshkian a susținut că „Iranul nu caută războiul sau instabilitatea” și că țara sa „a promovat constant dialogul și cooperarea constructivă cu alte state”.
„Orice încercare de a impune voința altora sau de a forța țara să se supună este sortită eșecului, iar națiunea iraniană nu va accepta niciodată o astfel de abordare”, a adăugat el.
Președintele Iranului susține că mobilizarea „fără precedent și exemplară” a iranienilor în timpul conflictului a contribuit la contracararea obiectivelor adversarilor.