Serviciul Fiscal de Stat a anunțat că termenul limită pentru depunerea Declarației cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) de către persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător pentru anul 2025 este 30 aprilie 2026.
Contribuabilii persoane fizice pot verifica online dacă au obligația de a prezenta această declarație. Pentru aceasta, trebuie să acceseze SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” pe portalul www.sfs.md, utilizând semnătura electronică, mobilă sau EVOSign. Din meniul din stânga se selectează „Servicii”, apoi „Verificarea obligației fiscale pentru persoane fizice”, se alege anul 2025 și se apasă butonul „Afișează”.
De asemenea, verificarea obligației fiscale poate fi făcută la orice Direcție deservire fiscală, iar prin intermediul Portalului guvernamental al cetățeanului (https://evo.gov.md), în rubrica „Situația fiscală”, se pot verifica eventualele restanțe față de buget.
Prezentarea Declarației cu privire la impozitul pe venit este obligatorie în următoarele situații:
– dacă există obligații privind achitarea impozitului pe venit, inclusiv din creșterea de capital;
– dacă s-a utilizat scutirea personală conform art.33 alin.(1) din Codul fiscal și veniturile impozabile anuale depășesc 360 000 de lei, cu excepția veniturilor prevăzute la art.901;
– dacă se solicită restituirea impozitului pe venit achitat în plus;
– dacă se doresc deduceri pentru primele de asigurare facultativă de asistență medicală, servicii medicale, asigurări de viață, sănătate, incendiu, dobânzi pentru prima locuință sau cheltuieli pentru învățământul copiilor întreținuți;
– dacă se dorește direcționarea a 2% din impozitul pe venit anual către buget;
– dacă s-a schimbat domiciliul permanent din Republica Moldova în altă țară.
Declarația poate fi depusă în format electronic sau pe suport de hârtie. În format electronic, aceasta se transmite prin serviciul „Declarația electronică CET18 – simplificată” accesibil în SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” pe www.sfs.md, folosind semnătura electronică sau mobilă. De asemenea, declarația poate fi trimisă pe adresa de e-mail mail@sfs.md, cu semnătură electronică conform Legii nr.124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere. Declarația se consideră recepționată din momentul expedierii cu semnătură electronică, iar confirmarea vine printr-o notificare pe e-mail. Este posibilă și transmiterea declarației semnate olograf, scanate, la adresa cet@sfs.md, cu condiția confirmării identității declarantului.
Pentru plata impozitului pe venit, contribuabilii pot utiliza serviciul guvernamental de plăți electronice Mpay sau serviciul „Achitarea online a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni” din SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” pe www.sfs.md. Ghidul de utilizare a acestor servicii este disponibil online.
Declarația pe suport de hârtie poate fi depusă la orice Direcție deservire fiscală a Serviciului Fiscal de Stat, solicitând versiunea precompletată sau prin depunerea Declarației rapide. Declarația poate fi depusă indiferent de locul de domiciliu sau reședință. Pentru depunere este necesar buletinul de identitate sau alt document care confirmă identitatea. Declarația poate fi depusă și de un reprezentant legal, cu procură sau certificat emis de autoritatea competentă. De asemenea, declarația poate fi trimisă prin poștă, prin scrisoare recomandată.
Formularul Declarației și Regulamentul de completare pot fi descărcate online.
Persoanele fizice rezidente fără datorii la impozitul pe venit pentru perioadele anterioare pot direcționa 2% din impozitul calculat anual către unul dintre beneficiarii desemnării procentuale, conform listei disponibile pe pagina Agenției Servicii Publice. Pentru a beneficia de această opțiune, este obligatorie depunerea Declarației CET18 în termenul legal.
Pentru informații suplimentare, contribuabilii pot contacta orice Direcție deservire fiscală a SFS sau pot apela Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul 0-8000-1525 (apel gratuit).
În perioada depunerii declarațiilor pentru anul 2025, Direcțiile deservire fiscală vor activa cu program special, după cum urmează:
– 14-16 aprilie 2026: 07:30 – 19:00
– 17 aprilie 2026: 07:30 – 17:00
– 21-24 aprilie 2026: 07:30 – 19:00
– 25 aprilie 2026: 08:00 – 14:00
– 27-30 aprilie 2026: 07:30 – 19:00