Sezonul de încălzire 2025–2026 se va încheia în municipiul Bălți începând de vineri, 17 aprilie, ca urmare a creșterii temperaturii medii zilnice a aerului. Aceeași măsură va fi aplicată și în satele Elizaveta și Sadovoe.
Primăria a transmis că „furnizorului de energie termică, inclusiv CET-Nord, împreună cu gestionarii fondului locativ, i se solicită efectuarea lucrărilor necesare de conservare a echipamentelor și rețelelor termice pentru perioada caldă a anului”.
Anterior, administrația locală precizase că sezonul de încălzire urma să fie încheiat până la sfârșitul săptămânii curente, în funcție de temperatura medie zilnică a aerului și în conformitate cu reglementările în vigoare privind furnizarea energiei termice.