Un petrolier din „flota din umbră” a Rusiei a fost eliberat de Franța după plata unei amenzi

Petrolierul rusesc „Deyna”, inclus în așa-numita „flotă din umbră”, reținut anterior de armata franceză, a părăsit apele teritoriale ale Franței după ce a achitat o amendă, transmite Prefectura Maritimă din Franța.

Nava a fost reținută pe 20 martie, sub suspiciunea că ar fi navigat sub pavilion fals. Petrolierul, care arbora pavilion mozambican, se îndrepta dinspre Murmansk, Rusia, la momentul capturării.

Ulterior, pe 23 martie 2026, compania care deține nava a fost condamnată la plata unei amenzi de tribunalul din Marsilia.

„Compania a transferat suma în conturile Agenției pentru Gestionarea și Recuperarea Bunurilor Sechestrate și Confiscate (AGRASC) și s-a angajat să obțină un nou pavilion cât mai curând posibil”, au transmis autoritățile franceze.

În baza procedurilor legale, prefectul departamentului Bouches-du-Rhone a ridicat mandatul de reținere, iar nava a fost autorizată să părăsească apele teritoriale franceze. Totuși, oamenii legii au precizat că petrolierul va rămâne sub monitorizare maritimă până la ieșirea completă din zona de jurisdicție franceză.

Franța a intensificat în ultimele luni acțiunile împotriva navelor din „flota din umbră” a Rusiei, după ce din septembrie anul trecut a reținut mai multe petroliere suspectate de încălcarea sancțiunilor și de utilizare a unor documente false.

La sfârșitul lunii martie, autoritățile franceze au condamnat la un an de închisoare căpitanul chinez al petrolierului „Boracay”, confiscat anterior în largul coastei Bretaniei.

De asemenea, în ianuarie, Franța și Regatul Unit au reținut petrolierul „Grinch” în largul coastelor Spaniei, după suspiciuni privind utilizarea unui pavilion fals, nava fiind inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene și Regatului Unit.

În paralel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că omologul său francez Emmanuel Macron a fost informat despre planurile de eliberare a unei nave reținute, în contextul cerințelor legale.

Totodată, Marea Britanie a anunțat că a acordat permisiunea forțelor sale armate de a aborda nave rusești suspectate în apele sale teritoriale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Franța reține un nou petrolier din „flota din umbră” a Rusiei în Marea Mediterană

Articolul Un petrolier din „flota din umbră” a Rusiei a fost eliberat de Franța după plata unei amenzi apare prima dată în Realitatea.md.