Un eveniment care va avea loc în altă galaxie ar putea produce efecte pe Pământ

Două găuri negre uriașe s-ar putea ciocni peste 100 de ani, iar efectele se vor simți în tot universul, inclusiv pe Pământ, anunță cercetătorii citați de Live Science. Cele două găuri se află într-o galaxie situată la 500 de milioane de ani-lumină distanță.

Astronomii cred că au descoperit o pereche de găuri negre care erup lumină și care se îndreaptă în spirală spre o coliziune enormă. Cercetătorii au făcut observații radiotelescopice timp de decenii cu ajutorul unei rețele internaționale de radiotelescoape. La început ei au urmărit un obiect foarte strălucitor.

Ulterior, experții au descoperit un jet de energie care sugerează că obiectul este format din două găuri negre aflate pe punctul de a se ciocni. Astronomii au făcut calcule și au aflat că evenimentul ar putea avea loc în mai puțin de 100 de ani.

Tot ei au stabilit că o astfel de ciocnire va elibera unde gravitaționale mult mai puternice decât cele studiate vreodată de oameni. Undele vor fi atât de puternice încât vor fi detectate de pe Pământ. Nu este clar dacă vor produce și efecte negative, dar cu siguranță vor oferi cercetătorilor posibilitatea de a afla mai multe despre găurile negre și coliziunile lor.

Publicat
Din categoria Politic