Gloria Bistrița ocupă primul loc în clasament, cu 36 de puncte. Campioana en-titre, CSM București, are 35 de puncte. Fiecare echipă a câștigat meciurile directe disputate în deplasare. CSM București s-a impus cu 29-28 la Bistrița, în vreme ce Gloria a câștigat cu 21-18, în Capitală.
Program mai dificil pentru lider
Gloria Bistrița mai are de disputat meciuri importante cu adversare din Top 4, în deplasare.
Mai întâi, echipa din Bistrița va juca împotriva formației de pe locul 4, din prezent, SCM Râmnicu Vâlcea, meci programat pe 3 mai.
Formația din Vâlcea ocupă locul 4, cu 25 de puncte, având o serie de trei victorii consecutive.
În plus, SCM Râmnicu Vâlcea este echipa care a eliminat deținătoarea trofeului, CSM București, în Cupa României.
Pentru lider urmează deplasarea pe terenul formației de pe locul 3, Corona Brașov, în etapa a 21-a, programată pe 16 mai.
Echipa din Brașov, care a suferit doar 4 înfrângeri în actualul sezon, are 27 de puncte și un meci mai puțin disputat.
Gloria Bistrița va încheia sezonul pe teren propriu, împotriva ultimei clasate, CSM Galați. Ultima etapă este programată pe 23 mai.
CSM București, avantaj în privința programului
CSM București pare să aibă un traseu ușor mai accesibil în ultimele etape, cu meciuri împotriva unor echipe din partea inferioară a clasamentului.
Echipa din Capitală va juca pe teren propriu cu CSM Galați, în etapa următoare, pe 2 mai. Apoi, se va deplasa pe terenul penultimei clasate, HC Zalău.
Deținătoarea titlului va încheia sezonul pe teren propriu, împotriva echipei CSM Târgu Jiu, care ocupă locul 9, cu 10 puncte.
CSM București a câștigat precedentele 3 ediții ale Ligii Naționale. În plus, are cele mai multe titluri din istorie (8), toate obținute în ultimii 10 ani.