Republica Moldova este fotografiată de la mare înălţime, la o precizie de centimetri, pentru a se actualiza hărțile oficiale. Până la sfârșitul lunii aprilie, avioane vor survola teritoriul național pentru a colecta date esențiale pentru agricultură, cadastru și mediu. Rezultatul proiectului, realizat de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, va fi o dublură digitală a hărţilor Republicii Moldova, accesibilă gratuit pe internet.