„Vreau să îi asigur pe toți românii că noi nu dezertăm. Miniștrii USR sunt la muncă și vor continua să livreze reforme. Vom face tot ceea ce este necesar pentru ca România să nu piardă acești bani europeni, inclusiv prin preluarea interimatului unor portofolii, dacă va fi nevoie”, a declarat Dominic Fritz.
USR transmite că va rămâne alături de premierul în funcție și va insista ca toate reformele agreate în programul de guvernare să fie duse la capăt și nu va accepta o revenire la negocieri cu PSD în cazul unei colaborări între acesta și AUR.
„Dacă PSD decide să voteze o moțiune de cenzură alături de AUR, nu mai există bază pentru negocieri. Nu am avea nicio garanție că nu vor dezerta sau șantaja din nou”, a avertizat liderul USR.
În perioada următoare, Dominic Fritz va purta discuții oficiale cu partenerii din coaliție, inclusiv cu PNL și UDMR, subliniind că USR negociază doar în cadrul formatelor asumate și respinge categoric existența unor negocieri informale: „România are nevoie de un guvern stabil și responsabil. Nu este momentul pentru calcule electorale sau jocuri politice. Este momentul pentru decizii serioase, în interesul cetățenilor”.