FC Argeș încearcă să ajungă din nou în finala competiției după o pauză de peste șase decenii. Singura sa prezență în ultimul act datează din 1965, când evolua sub numele Dinamo Pitești. A pierdut atunci finala cu 1-2 chiar în fața formației clujene, cunoscută la acea vreme drept Știința Cluj.
Pentru „studenți”, trofeul cucerit în 1965 rămâne singura Cupă a României din palmares, ceea ce adaugă o miză simbolică suplimentară confruntării actuale.
În sezonul curent, cele două echipe și-au împărțit victoriile în campionat.
În sezonul regulat din Superliga, la Mioveni, FC Argeș s-a impus cu 1-0. Însă, în returul de la Cluj a pierdut cu 1-3.
În play-off, singurul duel disputat până acum s-a încheiat cu victoria la limită a Universității Cluj, scor 1-0, tot la Mioveni.
Declarațiile antrenorilor
„Este un joc extrem de dificil, este ca o finală, fiind un singur joc. Va trebui să fim foarte atenți, foarte concentrați și să știm să gestionăm foarte bine momentele jocului. Este greu de prezis cum va decurge jocul, pentru că în fotbal tot timpul există imprevizibilul. Noi trebuie să fim atenți, concentrați, să avem atitudine în primul rând, pentru că întâlnim echipa care este pe primul loc în campionat. Pentru a ne califica va trebui să fim la cel mai înalt nivel din acest sezon la care putem fi, altfel nu vom avea absolut nicio șansă”, a declarat antrenorul echipei FC Argeș, Bogdan Andone, într-o conferință înaintea partidei.
„E o partidă dificilă, e o semifinală și ne așteaptă un meci care pe care. E un meci foarte important, pentru că ai șansa de a juca încă o finală. Normal că și ei au această ambiție, această dorință de a ajunge în finală. FC Argeș e o echipă bună, care a fost o surpriză în acest campionat, pentru mine, pentru că au promovat și ceea ce au făcut a fost senzațional, să ajungă și în semifinalele Cupei, și în play-off. Cine va avea mai multă ambiție, probabil va avea câștig de cauză”, a spus, de asemenea, antrenorul clujenilor, Cristiano Bergodi, care are în palmares două trofee în Cupa României, cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
În cea de-a doua semifinală se întâlnesc Dinamo București și Universitatea Craiova, meci programat joi, de la ora 20:30.