Polonia a aplicat amenda maximă unei firme care a exportat ilegal în Rusia peste 100 de mașini de lux

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Krajowa Administracja Skarbowa (KAS), care îndeplinește și rolul de FISC local, a aplicat o amendă record de 20 de milioane de zloți unei companii care a exportat ilegal mașini de lux în Federația Rusă, încălcând sancțiunile Uniunii Europene impuse după invazia Ucrainei din 2022. Este unul dintre cele mai mari cazuri de acest fel din Polonia, informează Guvernul polonez.

FOTO simbol: interia.pl

O schemă bine pusă la punct

Compania, administrată de cetățeni bieloruși și cu sediul în sud-estul Poloniei (regiunea Malopolska), a achiziționat în anii 2022-2023 mașini de lux din Europa de Vest. Ulterior, acestea au fost exportate din Uniunea Europeană, dar în documentele de transport erau indicate alte țări de destinație decât cea reală.

Traseul de transport a fost unul complex: Polonia → Lituania → Belarus → Federația Rusă. Autoritățile au stabilit că persoanele care conduceau compania au acționat cu bună știință și au participat în mod deliberat la eludarea sancțiunilor.

Controlorii de la Oficiul Vamal și Fiscal din Malopolska (MUCS) au identificat peste 100 de vehicule transportate în cadrul acestui procedeu ilegal. Printre mărcile identificate se numără: BMW, Mercedes-Benz, Audi, Bentley, Porsche și Lamborghini.

Valoarea totală a acestor vehicule a fost estimată la peste 49 de milioane de zloți (peste 11.5 milioane de euro).

Amenda maximă

Conducerea Oficiului Vamal și Fiscal din Malopolska a aplicat companiei o amendă în valoare de 20 de milioane de zloți (circa 4.73 milioane de euro), cea maximă permis de legislația locală. KAS a declarat că acesta este „una dintre cele mai mari cazuri de acest fel din Polonia” și un semnal clar că încălcarea sancțiunilor internaționale atrage consecințe severe.

Sancțiunile UE impuse Rusiei după invazia Ucrainei din februarie 2022 includ interdicția de a exporta mărfuri de lux în valoare de peste 300 de euro și autovehicule evaluate la mai mult de 50.000 de euro.

În ciuda acestor interdicții, cererea pentru mașinile de lux în Rusia rămâne ridicată. Conform datelor statistice, segmentul premium al pieței auto rusești a crescut cu 33% în primul trimestru al anului 2026, iar vânzările mărcii BMW, de exemplu, aproape s-au dublat față de aceeași perioadă a anului precedent.

Polonia vizează companiile care încalcă sancțiunile UE împotriva Rusiei de luni de zile. Diverse industrii au semnalat autorităților concurența neloială cauzată de eludarea sancțiunilor, inclusiv în domeniul îngrășămintelor, lemnului, mărfurilor de lux și tractoarelor.

Vezi și: Șase ani de închisoare pentru un dealer german care a livrat mașini de lux blindate de €20 milioane în Rusia

Articolul Polonia a aplicat amenda maximă unei firme care a exportat ilegal în Rusia peste 100 de mașini de lux apare prima dată în Autoblog.md.