Un incendiu a izbucnit pe teritoriul Hipodromului situat pe strada Calea Orheiului 88/B din municipiul Chișinău. La ora 16:36, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au reușit să lichideze focul.
VIDEO Incendiu pe Calea Orheiului din Chișinău. Un hambar de circa 100 m², cuprins de flăcări
Focul a afectat un hambar în care era depozitat fânul. Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului către șopronul alăturat. Caii aflați pe teritoriul hipodromului au fost evacuați din zona de risc până la sosirea echipelor specializate.
Nu au fost raportate victime în urma incendiului.
Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite ulterior.