ECOTIC: 20 de ani de contribuții la economia circulară în România

Înființată în aprilie 2006, ECOTIC a  fost prima organizație din România care implementează responsabilitatea extinsă a producătorilor, contribuind activ la dezvoltarea unui sistem eficient de colectare, reciclare și reutilizare a DEEE.

În cei 20 de ani de activitate, rezultatele ECOTIC reflectă un impact semnificativ la nivel național:

  • Peste 500.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice colectate – o cantitate impresionantă, echivalent cu  dublul volumului  Palatului Parlamentului.
  • Peste 420.000 de tone de materii prime secundare reintroduse în economia circulară
  • 38.000 de echipamente pregătite pentru reutilizare și donate prin parteneriatul cu Ateliere Fǎrǎ Frontiere, contribuind astfel la dotarea a aproximativ 30% dintre unitățile educaționale din România
  • Dezvoltarea unei rețele extinse de 12.770 de puncte de colectare DEEE și DBA
  • Organizarea a peste 2.000 de campanii de conștientizare și informare printre care menționăm programul de eco educație Şcoala Ecoterrienilor şi Caravana ECOTIC care au adus educația de mediu mai aproape de comunități
  • Organizarea a 17 ediții ale Galei Premiilor pentru un Mediu Curat, un eveniment de referință pentru recunoașterea performanței în protecția mediului

Citeşte comunicatul integral AICI

Publicat
Din categoria Politic