NYTimes: Liderii UE au discutat informal în Cipru despre apărarea militară reciprocă “fără NATO”. Ce concluzii sunt

“Europenii au îndoieli tot mai mari că președintele Trump rămâne angajat față de NATO și apărarea reciprocă pe care o asigură. Așadar, vorbesc mai serios despre despre garanția pentru apărarea colectivă, un articol ascuns în documentele de guvernare ale Uniunii Europene”, dezvăluie NYTimes.

Totul pleacă de la un articol din Tratatul de la Lisabona al UE despre ajutorul militar reciproc

Multă vreme respins de mulți ca fiind impracticabil și chiar inutil, având în vedere stabilitatea alianței NATO, articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona al UE obligă statele membre să ofere ajutor militar, umanitar și financiar altor membri în caz de atac. Menit să completeze NATO, acesta a fost folosit o singură dată, când Franța l-a invocat după atacurile teroriste din noiembrie 2015 din Paris.

Însă, având în vedere că Trump amenință că va părăsi NATO din cauza refuzului țărilor membre de a sprijini războiul din Iran, acest moment remodelează profund atât alianța, cât și Uniunea Europeană, a declarat Camille Grand, fost oficial NATO și secretar general al ASD Europe, o asociație comercială pentru industriile de apărare.

El a spus că poziția în continuă evoluție a administrației Trump „creează nevoia de a apăra Europa cu mai puțină Americă”.

Discuții informale în Cipru

Liderii UE din Cipru, unde au purtat discuții informale săptămâna aceasta, au discutat joi seară prevederea tratatului. Aceștia intenționează să desfășoare un exercițiu luna viitoare, în cadrul căruia diplomați de rang înalt care se ocupă de chestiuni de securitate analizează modul în care articolul 42.7 ar putea funcționa în practică.

Planuri și scepticism

„Am convenit aseară că Comisia va pregăti un plan privind modul în care vom reacționa, în cazul în care un stat membru activează” prevederea, a declarat reporterilor vineri dimineață președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, referindu-se la Comisia Europeană.

„Să presupunem că Franța cere ajutor militar”, a spus el. „Care țări vor fi primele care vor răspunde solicitării guvernului francez?”

Radoslaw Sikorski, ministrul de externe al Poloniei și fost ministru al apărării, este sceptic că ar funcționa foarte bine.

„Nu poți realiza o apărare europeană serioasă fără o modificare a tratatelor, iar în acest moment acest lucru este imposibil de realizat”, a spus el. El subliniază că Uniunea Europeană nu poate finanța operațiuni militare din bugetul său și că statele membre sunt reticente în a-și angaja propriile trupe și fonduri într-o operațiune pe care nu o pot controla direct.

Fiecare națiune are propriile cerințe legale, restricții și restricții privind regulile de angajament, a spus el, și există probleme lingvistice și confuzie intrinsecă cu privire la cine anume ar comanda orice operațiune paneuropeană.

„Sunt disperat în privința a ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca noi să luăm apărarea în serios”, a spus Sikorski.

Celebrul Articol 5 al NATO , care angajează statele membre la apărare colectivă, le impune, de fapt, doar să se consulte cu privire la modul de răspuns la un atac. De asemenea, a fost folosit o singură dată, când a fost invocat pentru a ajuta la apărarea Statelor Unite după 11 septembrie.

Pe hârtie, prevederea UE pare mai puternică, deoarece necesită angajamentul de a ajuta un stat membru atacat.

Însă NATO este o organizație axată pe o singură problemă, dedicată exclusiv apărării, cu un proces decizional simplificat, o structură ierarhică clară și o putere dominantă – Statele Unite – care ia deciziile. Uniunea Europeană, prin contrast, este o „mașină de compromisuri” mult mai complexă și ineficientă, a declarat Jan Techau, un fost oficial german în domeniul apărării care analizează securitatea europeană pentru Eurasia Group, o firmă de consultanță.

Când oamenii vorbesc despre securitatea europeană, unii văd prevederea UE ca fiind „calea de urmat”, a spus Techau. „Dar nu cred că există prea mult viitor în ea, pentru că nimeni nu vrea cu adevărat să administreze securitatea europeană prin structurile UE, care sunt prea complicate.”

Testul preliminar al 42.7 are scopul de a descoperi cum ar putea funcționa politic într-o situație de urgență, urmând să fie elaborat un document de lucru.

Înainte de Trump, nimeni nu a luat în serios prevederea UE, a declarat Bruno Maçães, fost secretar de stat pentru Europa din Portugalia. Dar, din moment ce articolul 5 al NATO „este mai puțin relevant”, a spus el, „42.7 este mai relevant”.

Dezvoltarea “coaliției celor dispuși”

Europenii încearcă, de asemenea, să dezvolte ideea unei „coaliții a celor dispuși”, care a discutat despre desfășurarea de trupe europene în Ucraina pentru a monitoriza orice acord de pace. Condusă de Marea Britanie și Franța, același model a fost folosit pentru a discuta o contribuție europeană la menținerea deschisă a Strâmtorii Ormuz odată ce ostilitățile se încheie.

Întrucât Marea Britanie nu mai este membră a Uniunii Europene, unii analiști văd această coaliție emergentă drept fundamentul unui pilon european mai puternic în cadrul NATO, care este capabil să acționeze și în afara acestuia.

Pentru statele non-NATO, precum Irlanda, Austria și Malta, prevederea UE a câștigat o importanță sporită. Însă unele state UE, în special din Europa Centrală și țările baltice, se tem că o discuție prea zgomotoasă despre apărarea colectivă a UE i-ar oferi Trump pretextul de a-și reduce și mai mult angajamentul față de NATO.

Evenimentele recente au sporit urgența clauzei de apărare a UE. Prima a fost amenințarea Trump de a ocupa Groenlanda, iar apoi un atac cu drone iraniene asupra unei baze britanice din Cipru, membru al Uniunii Europene, la începutul războiului din Iran. Italia, Germania și alte state membre au trimis ajutoare, chiar dacă prevederea de apărare nu fusese invocată oficial.

De aceea, oficialii europeni au decis că ar fi util să stabilească clar modul în care funcționează măsura.

Totuși, eforturile Uniunii Europene de a atrage atenția asupra apărării au cauzat tensiuni cu statele membre și instituțiile existente, precum NATO, iar Grand, fost oficial NATO, vede potențialul pentru și mai multe discordii.

„Realinierea poate genera fricțiuni”, a remarcat el, adăugând totodată că, dacă actorii colaborează, descurajarea europeană va fi mai eficientă și mai credibilă.

Publicat
Din categoria Politic