Cum să te conectezi la energia pământului. Alina Feder, instructor certificat în theta healing, explică

Alina Feder a explicat care sunt pașii spre starea Theta. Primul pas: închiderea ochilor.

„În primul rând, e important să ne centrăm. Ca să ne centrăm, primul pas e să ne închidem ochii. Ochii închiși ne conectează instantaneu la interiorul ființei noastre. Ochii deschiși ne conectează instantaneu la realitate, la cotidian. Și atunci, primul pas e să închidem ochii. Apoi, al doilea pas e să punem atenția pe respirație. Adică să respirăm, să inspirăm profund și să expirăm profund. De câteva ori. Unii care cunosc deja, pot să facă meditația în patru timpi, cu inspir, cu păstrezi, ții respirația de patru ori și apoi o eliberezi, dar cei care nu cunosc, doar inspiră și expiră profund de câteva ori, cu ochii închiși. Apoi, pe măsură ce inspiră, setează intenția să-și relaxeze corpul fizic. Pe măsură ce expiră, setează intenția să elibereze orice disconfort, orice rezistență la relaxare. Și facem asta de câteva ori, inspirăm cu intenția să relaxăm corpul fizic și expirăm cu intenția să eliberăm rezistența la relaxare”, a explicat instructorul certificat în Theta healing.

Atenția se mută spre interior și spre centrul pământului

Ea spune că apoi atenția trebuie mutată, mai întâi spre interiorul corpului, apoi spre centrul pământului.

„Apoi, mutăm atenția în interior, adică mutăm atenția spre inima noastră și cu ochii închiși căutăm să ne conectăm cu inima, să simțim ritmul inimii noastre, să simțim cum pulsează inima. Adică, practic, eliberăm conexiunea noastră cu mediul înconjurător și integrăm atenția în interior. Observând inima, inima emite niște impulsuri magnetice, electromagnetice. Și atunci, ceea ce se întâmplă e că vom simți vibrația, ori vibrația inimii e vibrația iubirii necondiționate. Simțind acea vibrație, prin intenție, alegem, conștient, să o lăsăm să curgă în tot corpul. Și tot corpul se va conecta la vibrația inimii. El e deja conectat, doar că noi, cu ochii deschiși, nu observăm asta. Și apoi, mutăm atenția spre centrul pământului, căutând să intre inima în rezonanță și corpul cu energia pământului. Și prin intenție, cu ochii închiși, pe inspir sau pe expir, fiecare cum prinde ritmul de expirație sau de inspirație, se conectează la energia pământului”, mai spune specialista.

Ne imaginăm că ne înălțăm cu sfera de energie

Alina Feder spune că ultimul pas se bazează pe imaginație.

„Și ne imaginăm cum această energie din pământ urcă de-a lungul coloanei, țâșnește prin creștetul capului și formează o sferă de energie. Această sferă de energie are rolul de a ține mintea ocupată, de a-și imagina, mintea continuă să-și imagineze, și ne imaginăm că ne înălțăm cu sfera de energie, mergem în univers, dincolo de univers și ajungem în energia a tot ceea ce este. O lumină infinită. Și în tot acest proces, creierul accesează deja starea Theta. Nu e complicat, putem face oriunde, doar să nu șofăm sau să nu fim puși în situația de a nu ține atenția în cotidian, în realitate, atunci când avem nevoie”, a mai adăugat instructorul certificat în Theta healing.

Publicat
Din categoria Politic