Oana Țoiu a convocat ambasadorul Federației Ruse la București, după prăbușirea unei drone în zona Galați

Decizia vine în contextul în care o dronă rusească, folosită în atacurile asupra Ucrainei, a căzut pe teritoriul României. Autoritățile consideră incidentul o încălcare gravă a spațiului aerian și un risc pentru siguranța populației.

„Am convocat Ambasadorul Federației Ruse la București astăzi la Ministerul Afacerilor Externe. Convocarea este ca urmare a prăbușirii, în cursul nopții trecute, în zona municipiului Galați, a unei drone rusești folosită în atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene. Federația Rusă a încălcat suveranitatea spațiului aerian al Romaniei printr-o nouă acțiune iresponsabilă care putea pune în pericol siguranța populației.

Este un act iresponsabil și provocator ce încalcă principii de bază ale dreptului internațional. Am anunțat în formatul multilateral intervenția României în discuția pe tema securității maritime a Consiliului de Securitate al ONU, la New York, luni 27 aprilie. În următoarea ședință de Guvern vom actualiza regulile de aplicare a sancțiunilor”, a notat ministrul de Externe pe pagina sa oficială de Facebook.

Un incident neobișnuit a avut loc astăzi în Galați, unde o dronă ar fi căzut în oraș, provocând pagube materiale, după ce ar fi distrus un stâlp de electricitate și o anexă a unei gospodării, fără a exista victime.

Evenimentul a stârnit îngrijorare, mai ales în contextul apropierii de granița cu Ucraina, iar autoritățile analizează situația.

Publicat
Din categoria Politic