„Un urs a fost semnalat în unitatea administrativ-teritorială Vișeu de Jos, pe Valea Legăturii. Prefectul Florian-Valeriu Sălajeanu, președintele C.J.S.U. Maramureș a fost anunțat despre situație și a întreprins demersurile prevăzute în legislație pentru gestionarea situației de urgență”, se arată în informarea autorităților.
La fața locului a fost constituită o echipă de intervenție formată din autorități locale, jandarmi, polițiști și medic veterinar, dar și un echipaj medical EPA SMURD, iar ISU Maramureș a emis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației.
Autoritățile au făcut și o serie de recomandări cetățenilor. „Pentru a evita producerea unor situații care să pună în pericol viața oamenilor sau integritatea fizică a celor care se deplasează pe traseu sau sunt în drumeție, autoritățile recomandă să păstrați distanța față de animalele sălbatice, să nu le hrăniți și să nu le fotografiați”, comunică autoritățile.