Mai multe cazuri de copaci căzuți la sol au fost înregistrate în raioanele Rîșcani, Bălți, Fălești și Soroca, în contextul Codului portocaliu de vânt puternic valabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Poliția atenționează conducătorii auto să manifeste maximă prudență și să evite parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor sau a stâlpilor, să păstreze o distanță sigură față de alte vehicule și să fie atenți la eventualele obstacole apărute pe carosabil.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să evite aflarea în apropierea arborilor bătrâni, să nu atingă cablurile electrice căzute la sol, să asigure obiectele din gospodărie care pot fi luate de vânt și să supravegheze copiii, evitând deplasările inutile.
Autoritățile recomandă ca, în cazul în care sunt observați arbori căzuți sau fire electrice la sol, să fie apelat imediat numărul unic de urgență 112 sau să fie anunțat cel mai apropiat echipaj de poliție.