Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, merge la Kiev și la Cernobîl, unde va avea discuții cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în contextul împlinirii a 40 de ani de la catastrofa nucleară din 1986. Despre această vizită, redacția telegraph.md a anunțat în exclusivitate încă ieri.
„În această dimineață, când comemorăm 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, merg la Kyiv pentru discuții cu Președintele Volodymyr Zelenskyy, și la Cernobîl — pentru a aduce un omagiu celor care și-au dat sănătatea sau chiar viața pentru a proteja Europa de o tragedie și mai mare”, a declarat Maia Sandu.
„Accidentul nuclear de la Cernobîl ne-a arătat că dezastrele nu cunosc frontiere — dar a relevat și puterea solidarității internaționale. Arcul ridicat deasupra reactorului contaminat este o dovadă că țările pot face lucruri extraordinare atunci când acționează împreună”, a menționat Maia Sandu.
„Avem nevoie de aceeași unitate și hotărâre astăzi — pentru a proteja pacea în Europa. Locul Republicii Moldova este alături de cei care aleg să construiască, nu să distrugă”, a spus Maia Sandu.
Vizita are loc în ziua în care sunt comemorați 40 de ani de la catastrofa de la Cernobîl, produsă la 26 aprilie 1986.