Încă o companie aeriană anulează zboruri în mai și iunie din cauza scumpirii combustibilului

Compania aeriană franceză Transavia a anunțat duminică seara, 26 aprilie, anularea unor zboruri programate pentru lunile mai și iunie, pe fondul creșterii costurilor combustibilului, scrie AP News. Operatorul low-cost, parte a grupului Air France-KLM, a precizat într-un comunicat că decizia a fost luată în contextul geopolitic actual din Orientul Mijlociu și al efectelor acestuia asupra prețului combustibilului pentru aviație. În consecință, compania a fost nevoită să reducă numărul unor curse aeriene.

Presa franceză a relatat că anulările au reprezentat mai puțin de 2% din programul de zboruri al companiei pentru lunile mai și iunie, potrivit Antena3.ro.

Transavia a declarat că pasagerii afectați vor putea alege între un voucher, rambursare integrală sau o nouă rezervare gratuită, care va fi oferită în termen de 24 de ore pentru majoritatea zborurilor anulate. De asemenea, industria aviatică globală trece prin turbulențe majore după o creștere dramatică a prețului la kerosen, provocată de intensificarea conflictului dintre SUA-Israel și Iran.

În ultimele săptămâni, costurile au explodat de la aproximativ 85-90 de dolari pe baril la un nivel alarmant de 150-200 de dolari. Aceasta este o lovitură financiară grea pentru operatorii aerieni, în condițiile în care combustibilul poate reprezenta până la un sfert din cheltuielile lor de funcționare, potrivit surselor citate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că compania aeriană germană Lufthansa a anunțat eliminarea a aproximativ 20.000 de zboruri din programul pentru această vară, în contextul creșterii accelerate a costurilor operaționale, în special al combustibilului pentru avioane. Potrivit Sky News, măsura vizează reducerea cheltuielilor și eficientizarea rețelei de zboruri. O parte semnificativă a tăierilor vine din închiderea flotei CityLine, considerată neprofitabilă, și retragerea a 27 de aeronave.

Lufthansa reduce 20.000 de zboruri pe fondul creşterii costurilor combustibilului pentru avioane

Articolul Încă o companie aeriană anulează zboruri în mai și iunie din cauza scumpirii combustibilului apare prima dată în Realitatea.md.