Accident mortal la Comrat: Un minor de 17 ani, la volan, a lovit o poartă care a căzut peste un bărbat

Un accident rutier grav s-a produs în orașul Comrat, soldat cu decesul unui bărbat de 72 de ani. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția Republicii Moldova, incidentul a avut loc pe strada Varnița, unde un minor de 17 ani, aflat la volanul unui automobil de model VAZ, ar fi pierdut controlul volanului.

Mașina a derapat și s-a izbit în porțile unei gospodării. În urma impactului, poarta s-a prăbușit peste proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 72 de ani, care a decedat la scurt timp.

Polițiștii au intervenit la fața locului și desfășoară acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

În context, oamenii legii reamintesc cetățenilor să nu încredințeze mijloacele de transport persoanelor fără permis de conducere și să nu permită minorilor să urce la volan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Accident mortal la Comrat: Un minor de 17 ani, la volan, a lovit o poartă care a căzut peste un bărbat apare prima dată în Realitatea.md.