Parlamentul European a aprobat pe 28 aprilie aplicarea unei proceduri accelerate pentru aderarea Uniunii Europene la mecanismul internațional de compensare a pagubelor provocate Ucrainei de războiul declanșat de Rusia, informează telegraph.md, cu referire la DW.
Inițiativa vizează crearea unei comisii internaționale care va analiza cererile de despăgubire pentru pierderile și daunele cauzate de acțiunile Federației Ruse, urmând să stabilească valoarea compensațiilor în fiecare caz.
Votul final privind aderarea UE la acest mecanism este programat pentru 30 aprilie. În cazul aprobării, va fi necesară și decizia statelor membre la nivelul Consiliului UE.
Mecanismul prevede că plățile vor putea fi efectuate doar după constituirea unui fond de compensare, care nu a fost încă creat. Comisia va deveni funcțională după ratificarea convenției de către cel puțin 25 de state sau organizații regionale și asigurarea finanțării necesare.
Inițiativa face parte dintr-un efort mai amplu de a trage Rusia la răspundere pentru prejudiciile cauzate Ucrainei. Primul element al acestui sistem este deja în funcțiune – Registrul daunelor, la care au aderat 44 de state și Uniunea Europeană.