VIDEO ”Amendamentul Hebel”, în vizorul Comisiei de la Veneția: ”Voi transmite un mesaj clar că asemenea practici sunt condamnabile”

”Amendamentul Hebel” care a fost introdus și votat în mod abuziv de majoritatea PAS ajunge în vizorul Comisiei de la Veneția. Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii a declarat că luni, 4 mai, în Chișinău, vor avea loc întrevederi cu raportorii Comisia de la Veneția, în cadrul vizitei dedicate evaluării modificărilor legislative din domeniul justiției.

”Potrivit programului oficial, la aceste discuții vor participa experți internaționali, reprezentanți ai autorităților și ai Parlamentului, inclusiv membri ai Comisiei juridice, pentru numiri și imunități. În cadrul acestor întrevederi, vom aborda inclusiv modificările legislative prin care majoritatea parlamentară Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a permis numirea lui Herman von Hebel în comisia de evaluare (vetting) a procurorilor”, a scris Alexandr Berlinschii pe rețelele de socializare.

În calitatea de membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, Alexandr Berlinschii va transmite că asemenea practici sunt condamnabile și ridică semne serioase de întrebare privind respectarea standardelor democratice europene; independența și credibilitatea procesului de evaluare a procurorilor nu trebuie compromise prin decizii politizate sau netransparente; reforma justiției trebuie să fie una reală, bazată pe merit, integritate și reguli clare, nu pe interese de partid.

”Este esențial ca partenerii internaționali să cunoască toate aspectele acestor modificări și să contribuie la asigurarea unui cadru corect și echilibrat pentru reformele din Republica Moldova”, a mai precizat Alexandr Berlinschii.

Amintim că în martie majoritatea parlamentară PAS a numit doi juriști din străinătate în comisia pentru vettingul procurorilor, inclusiv pe olandezul Herman von Hebel, contestat de opoziție. Numirea sa a fost posibilă după ce PAS a redus de la 61 la 51 numărul necesar de voturi.