FOTO Obiect asemănător unei drone, depistat într-un câmp din raionul Telenești. Polițiștii, la fața locului

Un obiect asemănător unei drone a fost depistat astăzi, 29 aprilie, într-un câmp din raionul Telenești. Poliția a fost sesizată de locuitorii satului Băneştii Noi, după ce pe un câmp din localitate a fost observată o componentă a unui aparat de zbor similar unei drone.

La fața locului au intervenit polițiștii, care au verificat zona, fiind identificate toate componentele aparatului.

„Potrivit informațiilor, părțile depistate nu prezintă pericol pentru cetățeni. Toate componentele au fost ridicate în siguranță și urmează a fi supuse expertizei de specialitate, pentru stabilirea structurii și provenienței. Polițiștii întreprind acțiuni pentru documentarea cazului”, transmite Poliția Națională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Poliția reiterează apelul către cetățeni să nu se apropie și să nu atingă obiecte necunoscute sau suspecte, iar în astfel de situații să anunțe imediat Serviciul 112.

Articolul FOTO Obiect asemănător unei drone, depistat într-un câmp din raionul Telenești. Polițiștii, la fața locului apare prima dată în Realitatea.md.