REZOLUȚIE | Parlamentul European cere dreptate pentru victimele civile ale războiului din Ucraina: „O încălcare a dreptului internațional”

Parlamentul European condamnă cu fermitate atacurile brutale și deliberate repetate ale Rusiei asupra țintelor civile din Ucraina. Într-o rezoluție adoptată joi, 30 aprilie, cu 446 de voturi pentru, 63 împotrivă și 52 de abțineri, se evidențiază în special atacurile sistematice rusești asupra zonelor rezidențiale ucrainene, a instalațiilor energetice, a spitalelor și a altor servicii esențiale, europarlamentarii cerând Rusiei să oprească aceste atacuri.