Bolea: „Între 40% și 60% dintre pasageri circulă fără bilete. Situația urmează să fie verificată de ANTA și Fisc”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, afirmă că o parte semnificativă a pasagerilor din transportul rutier ar călători fără bilete, ceea ce afectează atât veniturile operatorilor, cât și calcularea tarifelor. Declarația a fost făcută în cadrul interviului „Cu sens”.

Oficialul susține că datele analizate până în prezent indică niveluri de neconformare de aproximativ 40%, 50% sau chiar 60% în unele cazuri, însă precizează că aceste cifre urmează să fie actualizate în urma noilor evaluări realizate de autorități.

„Călătoriile fără bilet sunt o problemă reală. Mulți șoferi nu eliberează bilete, iar ANTA a făcut publice datele colectate în urma controalelor pe traseu și în gări”, a declarat Bolea.

Potrivit ministrului, săptămâna aceasta vor avea loc discuții cu Agenția Națională Transport Auto și cu reprezentanții mediului de afaceri privind stabilirea noului tarif pentru transportul de pasageri pentru anul viitor.

El a precizat că ANTA avea obligația de a prezenta până la 1 iunie calculele pentru ajustarea tarifelor, acestea fiind bazate inclusiv pe gradul de ocupare a unităților de transport și pe datele colectate din teren.

„Calculele se fac în funcție de gradul de ocupare a unității de transport, pe baza datelor din gări și a controalelor efectuate în trafic”, a explicat ministrul.

În ceea ce privește măsurile posibile, Bolea a menționat că datele vor fi transmise către Inspectoratul Fiscal, instituție responsabilă de aplicarea legislației fiscale.

„Fiscalizarea proceselor economice este obligatorie. Emiterea bonului de casă și vânzarea biletului către pasager nu sunt opționale, ci o obligație pentru orice agent economic”, a subliniat ministrul.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/bolea-calatorii-fara-bilete.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Bolea: „Între 40% și 60% dintre pasageri circulă fără bilete. Situația urmează să fie verificată de ANTA și Fisc” apare prima dată în Realitatea.md.