Google vrea să elibereze 32 de milioane de țânțari în SUA. Proiectul care stârnește controverse și dezbateri aprinse

Compania Google a depus o solicitare către autoritățile americane pentru a elibera până la 32 de milioane de țânțari în statele California și Florida în următorii doi ani, în cadrul unui proiect destinat combaterii speciilor care transmit boli periculoase precum febra dengue, virusul Zika, chikungunya și febra Nilului de Vest, informează telegraph.md, cu referire la Bild.

Inițiativa, denumită „Debug”, prevede eliberarea exclusivă a țânțarilor masculi, care nu înțeapă oamenii. Aceștia sunt purtători ai bacteriei Wolbachia, iar atunci când se împerechează cu femelele sălbatice, nu rezultă urmași viabili. Astfel, populația speciilor considerate periculoase ar urma să se reducă treptat.

Cererea este analizată în prezent de autoritățile de mediu din Statele Unite, care urmează să organizeze consultări publice înainte de a lua o decizie finală. În cadrul dezbaterilor, experții și locuitorii din zonele vizate vor putea să-și exprime opiniile privind impactul proiectului.

Susținătorii inițiativei afirmă că aceasta ar putea contribui la reducerea numărului de infecții transmise de țânțari și la diminuarea utilizării insecticidelor chimice. Pe de altă parte, criticii solicită evaluări suplimentare privind posibilele efecte asupra ecosistemelor locale și asupra echilibrului natural al speciilor.

Decizia finală privind implementarea proiectului urmează să fie luată după încheierea procesului de consultare și analiză de către autoritățile competente din SUA.