R. Moldova și Italia, legate prin oameni. Ambasador: Nu mai suntem doar „o diasporă”

Republica Moldova și Italia sunt legate printr-o relație puternică, construită nu în birourile autorităților, ci de către oameni. Moldovenii care, în anii 2000, au venit în Italia cu speranța unui viitor mai bun astăzi nu mai sunt „doar o diasporă”. Au devenit parte a vieții acestei țări: construiesc afaceri, contribuie la comunitățile locale și, foarte important, promovează imaginea Republicii Moldova prin ceea ce fac în fiecare zi.