Șeful poliției din Muscatine, Anthony Kies, a descris incidentul drept „un act al răului”, în timpul unei conferințe de presă organizate după atac, scrie Euronews. Primele apeluri la serviciile de urgență au fost primite după ce au fost raportate focuri de armă într-o locuință din Muscatine, oraș situat la aproximativ 80 de kilometri sud-est de Cedar Rapids.
Polițiștii ajunși la fața locului au descoperit patru persoane decedate, toate prezentând răni provocate prin împușcare. La scurt timp, autoritățile l-au identificat pe suspect ca fiind Ryan Willis McFarland, în vârstă de 52 de ani.
Atacatorul s-a sinucis în fața polițiștilor
Potrivit poliției, agenții au reușit să îl localizeze pe McFarland și au încercat să discute cu acesta. În timpul intervenției, bărbatul și-a luat însă viața folosind arma pe care o avea asupra sa. „În timp ce discutam cu Ryan Willis McFarland, acesta s-a sinucis”, a declarat șeful poliției, Anthony Kies.
Pe măsură ce ancheta a avansat, investigatorii au identificat indicii privind alte două scene ale crimei. Polițiștii au descoperit ulterior încă doi bărbați decedați în locații diferite din oraș. Ambii prezentau răni provocate de arme de foc. Autoritățile nu au publicat deocamdată identitatea completă și vârsta tuturor victimelor.
Atac armat în Iowa, Muscatine. Sursa foto: X
Muscatine Community School District a transmis că atacul a avut un impact profund asupra comunității școlare. Potrivit reprezentanților districtului, două dintre victime erau elevi ai sistemului de învățământ local, iar alte două persoane lucrau în cadrul instituției. Mesajul transmis de autorități și reprezentanții școlilor a subliniat șocul produs de tragedie într-o comunitate relativ mică.
Atacatorul avea antecedente penale
Documentele judiciare arată că Ryan Willis McFarland avea un istoric penal semnificativ. În 2012, el a pledat vinovat într-un caz de punere în pericol a unui copil soldat cu decesul acestuia, incident care i-a adus și pierderea licenței pentru administrarea unui centru de îngrijire. Ulterior, în 2016, a fost inculpat pentru mai multe infracțiuni legate de manipularea odometrelor unor vehicule, fiind obligat de instanță să plătească despăgubiri de peste 58.000 de dolari.
Autoritățile din Iowa încearcă acum să stabilească exact succesiunea evenimentelor și motivele care au dus la atac. Primele informații indică faptul că incidentul ar fi fost legat de o dispută familială, însă anchetatorii nu au oferit până acum detalii suplimentare privind circumstanțele tragediei.