Ucraina schimbă soarta războiului: o schimbare de ritm al luptelor alimentează discuțiile despre un posibil armistițiu

Războiul din Ucraina a ajuns la un punct de cotitură. De la eșecul contraofensivei ucrainene din 2023, invazia rusă pe scară largă a intrat într-un ritm previzibil de ofensive de vară și de iarnă, între care presiunea atacurilor se mai atenua, în timp ce unitățile ruse se rotau și se regrupau. La prima vedere, anul acesta nu pare să fie diferit. Pe măsură ce primăvara se transformă în vară, trupele ucrainene din tranșeele lor de-a lungul frontului asistă din nou la o creștere constantă a atacurilor rusești și a încercărilor de infiltrare. Starea de spirit în rândul comandanților ucraineni s-a schimbat însă. Atacurile rusești exercită o presiune mai mică asupra unităților lor decât în anii precedenți. Deși atacurile cu drone și bombardamentele rămân constante, performanța de luptă a rușilor este în scădere. La Kiev, există un optimism crescând că Ucraina poate lupta împotriva Rusiei până la un armistițiu, se arată într-o analiză publicată de Foreign Affairs.

Publicat
Din categoria Politic