Manchester United confirmă transferul definitiv la Napoli al internaționalului danez Rasmus Højlund

Internaționalul danez Rasmus Højlund, în vârstă de 23 de ani, a impresionat în tricoul napolitanilor, pentru care a marcat 16 goluri în 44 de meciuri disputate în toate competițiile. Evoluțiile sale au convins conducerea clubului italian să activeze transferul definitiv.

Suma de transfer se ridică la 44 de milioane de euro, ca urmare a calificării echipei italiene în Liga Campionilor, potrivit Sky Sports.

Højlund a ajuns la Manchester United în vara anului 2023, fiind transferat de la Atalanta. În cele două sezoane petrecute pe Old Trafford, atacantul a înscris 26 de goluri în 95 de apariții.

Fotbalistul danez a făcut parte din lotul lui Manchester United care a câștigat Cupa Angliei în 2024, intrând pe teren din postura de rezervă în finala câștigată împotriva rivalei Manchester City.

La începutul sezonului 2025/2026, Højlund a revenit în Italia sub formă de împrumut la Napoli. Danezul a contribuit la câștigarea Supercupei Italiei și la clasarea echipei pe locul al doilea în Serie A, în urma formației pregătite de Cristian Chivu, Inter Milano.

Publicat
Din categoria Politic