Stațiunea Bușteni va găzdui, pe 6 iunie 2026, prima ediție a competiției de alergare montană Bușteni Ultra Race, eveniment care a atras peste 950 de participanți și care se anunță una dintre cele mai spectaculoase competiții de trail running organizate în România.
Evenimentul este organizat de Primăria Orașului Bușteni, Consiliul Local Bușteni și Team Run Club & Events și aduce la start alergători din întreaga țară, dar și participanți internaționali, atrași de traseele spectaculoase care leagă Munții Bucegi cu Munții Baiului.
Competiția include patru probe: BB Short 10 (10.1 kilometri și 540 metri diferență de nivel), BB Trail 26 (28.3 kilometri și 1433 metri diferență de nivel), BB Trail 35 (34.3 kilometri și 2136 metri diferență de nivel) și BBB Ultra 60 (61.1 kilometri și 3458 metri diferență de nivel), cursa emblematică a evenimentului și unul dintre cele mai complexe trasee de alergare montană din zona Văii Prahovei.
„Bușteni Ultra Race este un proiect prin care ne dorim să poziționăm Bușteniul pe harta marilor competiții de trail running și să dezvoltăm, în timp, o cursă care să poată deveni parte din circuitul partener UTMB.
Munții Bucegi și Baiului oferă un cadru spectaculos pentru astfel de competiții, iar interesul uriaș pentru prima ediție, cu peste 950 de participanți, confirmă potențialul acestui eveniment.
Pentru oraș, astfel de proiecte înseamnă dezvoltare: atrag turiști, promovează stațiunea la nivel național și internațional, susțin economia locală. Ne dorim ca Bușteni Ultra Race să crească de la an la an și să devină un reper pentru trail running-ul din România”, a declarat primarul orașului Bușteni, Alexandru Florescu.
Descris de organizatori drept „turul de onoare al Văii Prahovei”, traseul BBB Ultra 60 începe la Pârtia Kalinderu și traversează unele dintre cele mai spectaculoase zone alpine din România: Cascada Urlătoarea, Stâna Regală, Piatra Arsă, Babele, Sfinxul, Vârful Omu și Valea Cerbului, înainte ca alergătorii să ajungă în zona Castelului Cantacuzino și să pornească spre ultima mare provocare a cursei: crestele deschise ale Munților Baiului.
Cu peste 60 de kilometri de traseu montan, diferențe importante de nivel și segmente tehnice solicitante, cursa este construită ca o experiență completă de anduranță și rezistență, punând față în față două masive complet diferite: verticalitatea abruptă a Bucegilor și crestele deschise ale Baiului.
BB Trail 35 propune „esența Bucegilor” într-un format mai compact, cu urcare spre Omu și coborâre tehnică pe Valea Cerbului, în timp ce BB Trail 26 mută experiența în Munții Baiului, pe un traseu panoramic de creastă construit pentru ritm și rezistență.
Pentru cei aflați la început de drum în alergarea montană, BB Short 10 oferă o experiență concentrată de trail running la poalele Bucegilor, pe trasee forestiere care traversează Poiana Coștilei și zona Gura Diham.
„Pentru mine, acest proiect este mai mult decât o competiție; este o întoarcere în munții pe care îi consider acasă și o promisiune respectată față de locul în care m-am format ca sportiv. Bucegii nu sunt doar un decor spectaculos, ci sunt spațiul unde am învățat ce înseamnă anduranța, respectul pentru natură și libertatea.
Am gândit Bușteni Ultra Race ca pe o punte între două lumi: pantele dure ale Bucegilor și crestele deschise, pline de ritm, ale Baiului. Este modul nostru de a arăta că muntele unește oameni și destine. Ne dorim să creăm o experiență în care fiecare alergător, indiferent de proba aleasă, să simtă acea energie specială a Văii Prahovei, a Bușteniului.
Sunt impresionat de numărul mare de oameni care au răspuns invitației noastre încă de la prima ediție. Acest lucru confirmă faptul că avem o comunitate de trail running incredibilă și dornică de provocări speciale. Vă așteptăm la start nu doar pentru cifre sau podium, ci pentru a celebra împreună pasiunea pentru munte și bucuria de a ne depăși limitele într-un cadru de poveste”, a declarat Radu Puruhniuc Milea, organizator al Bușteni Ultra Race.
Interesul ridicat pentru prima ediție confirmă dezvoltarea accelerată a comunității de trail running din România și poziționează Bușteniul ca o destinație importantă pentru competițiile outdoor și turismul activ.
În spatele celor peste 950 de alergători se află și o echipă de peste 120 de voluntari, care vor fi prezenți pe trasee și în punctele-cheie ale competiției pentru a oferi sprijin, îndrumare și siguranță participanților. Implicarea lor reprezintă una dintre resursele esențiale care fac posibilă organizarea primei ediții Bușteni Ultra Race.
Informații pentru participanții la trafic
Pentru buna desfășurare a competiției, în intervalul 08:00 – 10:00, circulația va fi restricționată temporar pe Strada Viitorului, Strada Griviței, Strada Zamorei, Strada 9 Mai și Aleea Odobescu, exclusiv în momentele în care alergătorii tranzitează aceste zone.
Traficul va fi reluat imediat după trecerea participanților, conform indicațiilor autorităților și ale personalului de organizare.
Deși restricțiile de circulație vor fi aplicate doar punctual, competiția se va desfășura pe parcursul întregii zile. Din acest motiv, recomandăm tuturor participanților la trafic să manifeste atenție sporită în zonele traversate de alergători, respectiv Strada Valea Cerbului, Strada Clăbucetului, Strada Viitorului, Bulevardul Libertății, zona Gării Bușteni, Strada Griviței, Strada Zamorei și Strada Matei Basarab, și să respecte indicațiile organizatorilor și ale autorităților prezente în teren.
Bușteni Ultra Race este un eveniment organizat de Primăria Bușteni și Consiliul Local Bușteni, în parteneriat cu TeamRun Club & Events.
Totodată, Bușteni Ultra Race este realizat cu sprijinul unei rețele extinse de parteneri și sponsori care susțin dezvoltarea sportului outdoor și a competițiilor montane din România.
Sponsori: Sport Guru, Varta România, Mega Image, Compressport, PORC, Velvet Winery, Skullcandy, Insta360, Asevi, Hornbach, RockTrans, Polar.
Partener de hidratare: Borsec, Aquatique.
Parteneri: Evola Forward Solutions, SYR – Share Your Run, Garmin România, Centrul Medical SanConfind, Pierre Franchomme Lab, DJ Liviu, RunSummit, RunMap, Castelul Cantacuzino, Kfea.ro, Never Second, Dr. Krauter, Gura Diham – Restaurant, Caraiman, Starpublish Media.
Parteneri instituționali: Salvamont Prahova, Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, Salvamont Bușteni, Romsilva – Regia Națională a Pădurilor și Parcul Natural Bucegi.