Macron promite sprijin pentru aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană: „Vom fi alături de voi”

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat, joi, că Franța va fi alături de Muntenegru în procesul de aderare la Uniunea Europeană, potrivit AFP.

Macron a încurajat țara să finalizeze o serie de reforme, pentru a finaliza procesul de aderare la UE.

„Vom fi alături de voi în lunile următoare, astfel încât să puteți progresa și să vă atingeți ambițiile pe care vi le-ați stabilit”, a declarat președintele francez alături de omologul său, Jakov Milatović.

Prima vizită a unui lider francez în Muntenegru 

Declarația a fost susținută de Macron la Cetinje, în sud-vestul țării. Aceasta a reprezentat prima vizită a unui președinte francez în Muntenegru, potrivit sursei citate.

„Credeți în voi înșivă, aveți încredere în voi înșivă. Tot ce ați realizat în ultimii doi ani este cu adevărat remarcabil și mult mai mult decât mulți credeau că este posibil”, a transmis Emmanuel Macron.

„Când pornești pe un drum atât de dificil, ai întotdeauna o mie de motive să-ți spui: « E prea greu » (…) și s-ar putea să-ți spui apoi: « Nu putem face nimic », a continuat el.

Președintele francez a lăudat „calitatea relației” cu Muntenegru și „potențialul” acesteia. 

„Parteneriatul se consolidează”, a spus el, citând asistența medicală, construcția infrastructurii rutiere și tranziția energetică, în timpul semnării contractelor. A fost semnat un acord în valoare de „peste 300 de milioane de euro” pentru construcția unui spital universitar în Podgorica, capitala Muntenegrului, a anunțat Macron, potrivit sursei.

Muntenegru speră să adere la UE în 2028

Muntenegru este cea mai avansată țară balcanică aflată pe calea aderării. Țara speră să încheie negocierile în acest an și să devină al 28-lea membru al Uniunii Europene în 2028. Ultimul stat care a aderat la Uniune a fost Croația, în 2013, mai arată sursa.

Muntenegru sărbătorește anul acesta a 20-a aniversare a restabilirii independenței sale în urma destrămării Iugoslaviei.

Țara găzduiește summit-ul între UE și Balcanii de Vest, unde va participa și Nicușor Dan

Țara va găzdui, vineri, un summit între UE și Balcanii de Vest. Aceasta va fi o oportunitate pentru europeni de a-și exprima sprijinul pentru continuarea drumului către aderarea la UE, în ciuda proceselor lungi de aderare. De asemenea, își vor exprima sprijinul pentru integrarea treptată a acestor țări în diverse politici și programe ale UE. La acest summit, va participa și președintele României, Nicușor Dan.

Parisul și Berlinul au publicat, cu această ocazie, un document care subliniază „necesitatea” de a insufla un „nou impuls” procesului de extindere spre est. Totuși, rămân în același timp fidele principiului „meritelor intrinseci”. Reformele reprezintă un element cheie pentru aderarea la Uniune, mai menționează sursa.

Publicat
Din categoria Politic