Bolojan: Nu s-a văzut nicăieri în lume corectări de deficite fără niște costuri

Premierul a precizat că a reușit să adune partidele din fosta coaliție cu un program de guvernare „pe care l-au semnat cu toții”.

„Știam că atunci când faci un astfel de program de guvernare care corectează deficite, vă rog să mă credeți că nu s-a văzut nicăieri în lumea asta corectări de deficite fără niște costuri”, a declarat Bolojan. 

Acesta a precizat că a fost nevoie ca Guvernul să vină cu „măsuri economice” care să creeze condiții „pentru a scădea prețul din energie, pentru a crește productivitatea, nu pentru a scădea salariu minim”.

„Dar dacă în sistemul de stat noi am făcut doar angajări în care am crescut salariile peste un nivel sustenabil, am ajuns în situația în care România, conform analizelor pe care le avem, are venituri din produsul intern brut într-o pondere de 30% la bugetul de stat, în timp ce media țărilor europene au 40% venituri la bugetul de stat din PIB, deci ei din bogăția totală a țării au 40% să rezolve problemele cetățenilor, noi avem 30% să rezolvăm”, a afirmat Ilie Bolojan. 

Creșterea salariului minim și scumpirile din energie au creat presiune miciile companii

Premierul a precizat că, factori precum această creștere anuală a salariului minim sau scumpirea prețurilor la energie au creat o presiune puternică pe companiile „cu valori adăugate destul de mici”, dar și „în toată economia unde ponderea costului de salarii sau a energiei a avut un impact mai mare în costurile firmei.

„Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat după 2019-2020, vedem o anumită dinamică și s-au închis companii, s-au pierdut locuri de muncă și în anumite zone ale țării, mai îndepărtate de marile orașe din România, de oportunități, mulți români au perceput asta ca o afectare a șansei lor, pentru că acel loc de muncă nu foarte bine plătit, dar care exista s-a desființat”, a explicat Bolojan.

În continuarea exemplului referitor la modul în care statele din afară își gestionează bugetele, Bolojan a precizat:

Din acel 40% pe care le au, ponderea cheltuielor cu salariile este undeva maxim 25% în medie, iar noi avem 39-40% pondere. Deci noi, din puținul pe care îl avem să rezolvăm problemele cetățenilor, o pondere mult mai mare o folosim cu cheltuielile aparatului de stat cu partea de salarizare și indiferent cine vine în guvernare”, a declarat Ilie Bolojan. 

În încheierea ideei sale, premierul interimar demis, Ilie Bolojan, a precizat că următorul Guvern va trebui să adreseze aceste chestiuni.

„Dacă nu atacă aceste probleme, aceste provocări, aceste crize pe care le avem, n-a făcut nimic”, a conchis Bolojan.

Publicat
Din categoria Politic