R. Moldova pregătește producția de drone și antidrone: Maia Sandu anunță modificări legislative

Republica Moldova ar putea începe producția proprie de drone și sisteme de bruiaj. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu în cadrul unui interviu. Șefa statului a precizat că autoritățile lucrează la consolidarea capacităților de apărare în fața amenințărilor aeriene, urmând să fie operate modificări legislative care să permită inclusiv atragerea sectorului privat și a investitorilor străini în această industrie. Totodată, președinta a avertizat că Federația Rusă își intensifică războiul hibrid în regiune.