Ca și în cazul Groenlandei, ideea cumpărării teritoriului de către Statele Unite se lovește de opoziția localnicilor.
„Insulele Chagos nu sunt de vânzare și nu ar trebui cedate”, a declarat liderul guvernului chagosian în exil, Misley Mandarin, într-un interviu acordat publicației britanice The Independent, referindu-se la informațiile potrivit cărora administrația președintelui american Donald Trump ar fi luat în calcul cumpărarea arhipelagului.
Arhipelagul Chagos este format din peste 60 de insule situate în centrul Oceanului Indian, la aproximativ 2.000 de kilometri sud de India. În prezent, teritoriul este administrat de Regatul Unit, însă Mauritius, un stat insular situat în Oceanul Indian, la est de Madagascar, revendică de decenii suveranitatea asupra sa.
Baza militară din centrul disputei
Miza principală a disputei este insula Diego Garcia, unde se află una dintre cele mai importante baze militare operate în comun de Statele Unite și Regatul Unit. Baza are un rol strategic pentru operațiunile militare desfășurate în Orientul Mijlociu, Asia și Oceanul Indian.
Potrivit sursei citate, la Washington a fost analizată inclusiv posibilitatea ca Statele Unite să cumpere arhipelagul. În același timp, guvernul britanic negociază transferul suveranității asupra teritoriului către Mauritius, stat insular din Oceanul Indian care revendică de decenii arhipelagul.
Soluția, revenirea locuitorilor pe insule
Misley Mandarin, liderul guvernului chagosian în exil, a declarat că atât o eventuală vânzare a insulelor către Statele Unite, cât și transferul acestora către Mauritius sunt inacceptabile.
Potrivit acestuia, singura soluție acceptabilă este revenirea comunității chagosiene pe insulele din care locuitorii au fost strămutați în urmă cu mai multe decenii.
„Singura opțiune viabilă este reinstalarea chagosienilor britanici în Teritoriul Britanic din Oceanul Indian”, a declarat acesta.
Guvernul chagosian în exil reprezintă o parte a comunității originare din arhipelag. Locuitorii insulelor au fost evacuați de autoritățile britanice în anii 1960 și 1970 pentru a permite construirea bazei militare de la Diego Garcia. De atunci, mulți dintre aceștia trăiesc în Regatul Unit, Mauritius și Seychelles și solicită dreptul de a reveni pe insulele de origine.
Mandarin se află deja într-un litigiu cu guvernul britanic privind viitorul arhipelagului și drepturile comunității chagosiene.
Acordul lui Starmer, contestat în Regatul Unit
Disputa a început după ce guvernul lui Keir Starmer a anunțat că intenționează să transfere suveranitatea asupra Insulelor Chagos către Mauritius, păstrând în același timp funcționarea bazei de la Diego Garcia printr-un acord de închiriere pe termen lung.
Executivul britanic susține că acordul este necesar după ce Curtea Internațională de Justiție a emis un aviz consultativ favorabil revendicărilor Mauritiusului asupra arhipelagului.
Criticii planului spun însă că Londra nu este obligată să renunțe la teritoriu și avertizează asupra unor posibile consecințe pentru securitatea occidentală în regiune.
În Camera Lorzilor a fost depus un proiect de lege care ar bloca cedarea sau vânzarea insulelor. Documentul prevede că orice schimbare a statutului arhipelagului ar necesita aprobarea Parlamentului britanic, acordul reprezentanților comunității chagosiene și organizarea unui referendum în rândul acesteia.
Varianta cumpărării insulelor, abandonată
Cumpărărea Insulelor Chagos de către Statele Unite a fost una dintre opțiunile discutate pentru a evita transferul suveranității arhipelagului către Mauritius.
„A fost una dintre opțiunile analizate pentru a reduce efectele acordului foarte prost dintre Regatul Unit și Mauritius”, a declarat o sursă. „Nu mai este pe masă.”
Subiectul amintește de interesul manifestat în trecut de Donald Trump pentru cumpărarea Groenlandei, teritoriu autonom aflat sub suveranitatea Danemarcei, pe care liderul american l-a descris în repetate rânduri drept esențial pentru interesele strategice și de securitate ale Statelor Unite.
În cazul Insulelor Chagos, reprezentanții comunității locale au transmis imediat un mesaj clar: arhipelagul nu trebuie nici vândut, nici transferat altui stat, iar prioritatea ar trebui să fie revenirea locuitorilor originari pe insulele din care au fost strămutați în urmă cu mai bine de jumătate de secol.